Articol Contributors: Premiile ”Ionică 2012-2014”. Cu speranța că hîrtia igienică oferită de Victor Rebengiuc în 1989 va fi corect folosită în 2014, măcar o săptămînă

Premiile ”Ionică 2012-2014”. Cu speranța că hîrtia igienică oferită de Victor Rebengiuc în 1989 va fi corect folosită în 2014, măcar o săptămînă

noiembrie 17, 2014
2,408 Vizualizari in http://www.contributors.ro

E un moment de bucurie, de sărbătoare, în care riscul ”pupat toți piața endependenți” e major. Dar, desigur, nici un om civilizat nu vrea răzbunări și nici nu cred că e nevoie acum să arătăm cu degetul, să reproșăm, să împărțim lumea în buni și răi. Cei mai mulți dinstre românii din străinătate sînt la această oră la locurile lor de muncă străine, majoritatea dintre ele joburi demne și bine plătite, așa cum e firesc și nu cred că vom asista la un val de întoarceri în România. Probabil unii vor veni, dar nu suficient de mulți încît să amenințe noua împărțire a resurselor în patrie. Pentru cei mai mulți români din Europa, granițele din interiorul UE nu prea mai contează, cred că cei mai mulți nu se simt în străinătate, ci doar într-un alt județ european unde treburile civilizației sînt ceva mai înaintate. Nu se vor despărți ușor de acest confort. Dar vor continua să stea cu ochii pe România, tocmai pentru că vor ca aceste granițe intra-europene să dispară complet, nu doar cu ajutorul spațiului Schengen, ci și la nivel de imagine. E mult mai plăcut să vii dintr-o țară democratică, civilizată și normală, decît să fii un fel de cvasi-refugiat dintr-un Est sălbatic și exotic în sensul rău al cuvîntului. Spun asta pentru a-i liniști pe cei care, mai ales din rîndul intelectualilor aflați în România, se tem deja că vor fi debarcați de eroii revoluției din diaspora. Să stea liniștiți și să nu se agite prea mult, nu se va întîmpla asta.

Dar nici să nu spunem prea des că am asistat la un miracol, căci nu a fost nici un miracol, nici o minune pogorîtă din cer, nu a fost un noroc, o fatalitate, un hazard. Răsturnarea spectaculoasă de situație a fost posibilă datorită încăpățînării unor indivizi cu nume și prenume, cărora le-au răspuns, în mod firesc și natural, zecile de mii de români cu mintea limpede, aceia care au ieșit în stradă în ultimele două săptămîni. Să nu uităm, primii au fost la Cluj. I.L.Caragiale are un personaj magnific într-o proză puțin cunoscută, pe numele lui Ionică. Acest Ionică, un neispărvit, de altfel, în ordine socială (exact așa cum ne-ispărviți în ordine românească sînt toți cei care au simțit nevoia să plece dintr-o Românie întoarsă de 25 de ani cu susul în jos, pentru a se isprăvi, normal și fără eforturi sisifice, în diaspora). Acest Ionică încasează sistematic bătăi, e huiduit, hulit, respins de toată lumea, pentru că se încăpățînează să nu aplaude măgarul care cîntă din gură Carnavalul de Veneția cu variațiuni. Chiar dacă îl aplaudă regele și regina, propria lui soră, tot norodul hipnotizat de o minciună gigantică, bine pusă în scenă, el nu-l aplaudă. Ba mai și spune, chiar dacă știe că astfel ”strică petrecerea și cheful la o lume întreagă”, că ”nu se poate să vă placă, că nu e de plăcut”.

Așa încît, măcar azi, luni, 17 noiembrie 2014, să facem un mic efort și să le spunem pe nume acelora care au făcut ca Ionică, neabătut, în ciuda tuturor obstacolelor. Nu-i știu pe toți, dar sînt cîțiva cărora, dacă aș avea cum, le-aș oferi ”Premiul Ionică 2012-2014”. În primul rînd acelei părți infime din presa românească actuală care a funcționat corect. Și nu e vorba doar de presa culturală, elitistă, eu aseară m-am uitat ore în șir la Nașul TV fără nici o greață intelectuală și nu m-au deranjat nici logoreea pitorească a lui Cartianu, nici dezvăluirile cu iz ușor tabloid ale lui Radu Moraru. I-am ascultat pe toți patru, pe Radu Moraru, pe Nicoleta Savin, pe Robert Turcescu și pe Grigore Cartianu pentru că ei au fost cei care au spus ceea ce cu toții aveam nevoie să auzim și au făcut-o cu o sinceritate și o autenticitate debordante, improvizat și în timp real. Cred că ar fi frumos să le mulțumim și celor nevăzuți, din spatele lor, care au făcut posibile transmisii prin mijloace primitive, sărace, dar s-au ținut tari și au spus adevărul. De asemenea Digi TV a făcut o treabă extraordinară, chiar dacă aseară nu prea am înțeles de ce a avut în platou semnatari ai scrisorii către UE din 2012. Nu cred că trebuie să-i evacuăm din spațiul public pe acești vajnici apărători ai imaginii României în 2012, dar mi-aș dori să stea pe la casele lor măcar săptămîna asta. Ar fi un gest igienic, de tipul celui sugerat de Victor Rebengiuc în 1989, cînd cu hîrtia igienică. De asemenea, mi-ar fi plăcut ca moderatorul Rareș Bogdan să-l fi lăsat pe Oreste să termine ce avea de spus aseară, în platoul Realității TV, cu privire la nevoia de limpezire a breslelor, în primul rînd a breslei jurnalistice. E mult prea devreme pentru o îmbrățișare colectivă, pentru încă un haloimăs după modeul anului 1990. Nu e nevoie de epurări, în nici un caz, dar parcă ar fi cazul să lăsăm un pic lucrurile să se așeze în matca lor firească. Și să mai vedem și alte chipuri, să aibă parte de puțină celebritate și jurnaliștii mai puțin vedete, jurnaliștii de investigație discreți, constanți și neabătuți, ca Ondine Gherguț, Nicoleta Savin, Sorina Matei, cei de la Casa Jurnaliștilor și alții, și alții. Măcar cîteva zile să stea ei pe podium, și nu maeștrii alambicărilor și minciunilor sofisticate.

Mi-ar plăcea să nu uităm că o mînă de oameni, de la revistele 22 și Dilema veche, de la Hotnews și Contributors, mai mult în on-line și cu mijloace puține, bazîndu-se pe texte scrise voluntar, au continuat, ca Ionică al lui Caaragiale, să spună același lucru, care azi pare foarte simplu și normal și evident pentru toată lumea: măgarul nu poate cînta, din născare, Carnavalul de Veneția cu variațiuni. Dan Tăpălagă, cel puțin de doi ani încoace, a suportat toate mizeriile posibile și cele mai lipsite de sens suspiciuni din partea foștilor prieteni, de asemenea Cristian Ghinea, de asemenea Vladimir Tismăneanu. Hai să nu uităm atît de repede, în bucuria victoriei, că nu cu mult timp în urmă Stelian Tănase îi publica cestuia conturile și pașaportul pe internet. Nimeni nu-i vrea capul lui Stelian Tănase, acum un fel de ”dizident” în televiziunea pe care el însuși o conduce, dar cred că nu e mult să ne dorim ca Stelian Tănase și toți cei ca el, toți inflamații împotriva defăimării României în 2012, toți delicații care se fereau ca dracu’ de tămîie de sintagma ”tentativă de lovitură de stat”, să ia pur și simplu o pauză. Măcar o săptămînă. Timpul în care puteau să se dezică și să merite admirație a expirat. Acum nimeni nu le mai cere să se dezică, doar să stea liniștiți și tăcuți. O săptămînă, atît.

Toți cei care, din interiorul granițelor României, au făcut posibil ”miracolul” merită recunoștința noastră, pură și simplă, fără frică de cuvinte mari în aceste zile. Sînt mult mai mulți decît cei enumerați de mine. Cei din afara granițelor, care au stat la cozi ieri, sînt deja pe la casele sau, la această oră a dimineții, la joburile lor și își văd de treabă. Nu se vor năpusti să re-cucerească România, dar cred că nici nu vor tăcea. Cel puțin așa sper. Pentru că ei au două calități esențiale: nu le mai e frică, pentru că trăiesc în societăți stabile, în care măgarii nu cîntă operă și salariile lor nu depind de o mînă de indivizi descreierați. Și pentru că știu, au înțeles sau și-au reamintit un lucru care în România încă mai are nevoie de demonstrație: politețea, îngăduința, toleranța nu înseamnă să închizi ochii și să te faci că plouă, ci tocmai să spui lucrurilor și oamenilor pe nume. Colegialitatea și solidaritatea nu înseamnă să înghiți la nesfîrșit impostura, ci tocmai s-o semnalezi, fără răcnete, fără smuls părul din cap, s-o semnalezi și să te delimitezi, discret, dar ferm, de ea.

Anuncios