Cum sună Donna Tartt în românește? Ca Petre Ispirescu!

 

Nu mi-am propus să fac aici lecturi comparate ale traducerilor romanului Donnei Tartt, The Goldfinch, dar, după ce am citit pe kindle paginile free în spaniolă (vreo 30 cel puțin, avantajul unei cărți mari e că pe kindle mostra gratuită e la rîndul ei mare și devine clar dacă merită s-o cumperi sau nu), am constatat că pe amazon.es e mai ieftină, firesc, în engleză și am cumpărat-o în engleză și am citit din nou începutul. După acest exercițiu (cartea nu e neapărat pe gustul meu, o citesc cu alte scopuri decît plăcerea pură de a citi o carte într-o după-amiază de duminică, dar nu e nici rea, merge, e un fel de best-seller de upper-class), mi-am zis: hai să văd cum sună în românește. Am găsit repede pe undeva pdf-ul, nu există carte românească să nu aibă pdf-ul furat de cineva și pus pe net și am constatat ceea ce nu era greu de imaginat.

Cititorii români sînt în general trași pe sfoară de traduceri, iar cu cît traducerea e mai recomandată, mai premiată, mai căutată și mai periată, cu atît e mai proastă. Nu pentru că ar fi greșită, absolvenții de Engleză din România nu au în general probleme de gramatică sau de de lexic elementar, am învățat cu toții pe dinafară, prin școală, stresați și îngroziți să nu ne facem de rîs, listele cu false friends și cele 300 de verbe neregulate, le recităm și sculați din morți. Problema e alta: toată lumea, în România, se traduce pe sine și nu pe bietul autor pe care-l au în fața ochilor. E traducătorul un om duios, eventual o duduie pisicoasă sau un domn respectabil, scriitor steril, dar extraordinar, rătăcit în farafastîcurile postmoderne ale anilor 80, așa va suna și traducerea, n-are a face că autorul e un american din zilele noastre, iar naratorul, un tînăr cam depravat care povestește despre un băiat de 13 ani și totul se petrece în cea mai strictă contemporaneitate, cu agenții de publicitate, mobile, laptop-e minuscule etc. N-are a face, ea/el, traducătorul, va vorbi folosind cuvinte și expresii ca: peruzea (avea ochii albaștri ca peruzeaua, cine? mama baiatului de 13 ani de la Donna Tartt!), ziua se stinge în cerul serii, umidă (atmosteră umidă, există oare în dicționar? am uitat eu românește?), în fine, multe altele…

Am convingerea că această maladie a traducerilor românești bune sau considerate bune, onorabile (caci există și traduceri proaste, ceva de un imbecilism greu de descris, dar nu despre alea vorbim aici, însă pot semnala, în acest sens, traducerile lui Horia Gârbea din Shakespeare, merită, a luat și Premiul Uniunii pentru ele) nu va fi ușor de zdruncinat.

În traducerile considerate bune, deci, onorabile, creative, totul sună așa de neaoș, încît aproape nu mai are nici o legătură cu originalul. Deși, firește, cum spuneam, e totul corect și gramatical și extraordinar de autohton. Doar că americanii în general nu scriu așa, căci la ei literatura chiar e o meserie, un skill, un meșteșug, iar cînd vorbește un băiat de 13 ani, ei chiar se străduiesc să facă textul să sune plauzibil. Și nici nu pun mai multă metaforă decît trebuie, nu le scapă pixul, dacă zic jump e jump, nu e a sări ca ars. Doar că în românește a sări e imediat urmat de ca ars, într-un fel de automatism. Numai că traducătorul, la fel ca scriitorul, ar trebui să știe să se lupte cu automatismele astea, că de aia se ocupă cu scrisul și nu cu ingineria sau medicina.

În fine, enervante situații și încă există, bănuiesc, mulți redactori care cred că asta înseamnă să traduci bine. Îmi amintesc cum mi-au înnobilat mie o traducere, ca să sune mai frumos, nu așa sec, cum era la mine… adică în original, protestam eu, dar fără succes.

Așadar, în românește:

M-am uitat posomorât la șuvoiul de muncitori care cobora din autobuzul de

navetă, lipsit de bucurie ca un roi de viespi. Poate am fi avut mai mult noroc dacă

mergeam o stradă sau două mai încolo, spre vest, însă eu și mama îl cunoșteam

suficient de bine pe Goldie ca să știm că s-ar fi simțit ofensat dacă ne-am fi des-

curcat singuri. Dar tocmai atunci – atât de neașteptat, încât am sărit cu toții ca arși

–, un taxi se năpusti lângă bordură, azvârlind în aer un evantai de apă cu iz de

canal.

Și în engleză, cum a scris biata Donna Tartt:

Gloomily, I watched the crowd of workers streaming off the crosstown bus, as joyless as a swarm of hornets. We might have had better luck if we’d walked west a block or two, but my mother and I had enough experience of Goldie to know that he would be offended if we struck out on our own. But just then – so suddenly that we all jumped – a cab with its light on skidded across the lane to us, throwing up a fan of sewer-smelling water.

… navetă?… de ce ar fi roiul de viespi posomorît… probabil pentru că nu e posomorît, ci joyless, adică nu e vesel că zboară în roi, doar face ceea ce știe să facă, fără nici o bucurie, joyless, exact ca muncitorii, adică mecanic, fără conștiița faptului, asta vrea sa spuna donna tartt… am sărit ca arși?… iar taxiul era liber, avea beculețul aprins, asta se pierde în românește, că doar nu e important… se năpusti, asta vrea să zică skid în engleză? probabil nu contează, important e că sună românește ca-n basmele lui Ispirescu!

Nu e cel mai reprezentativ fragment, am ales absolut la întîmplare. Mai jos, am văzut că taxiul se oprea în nas. Da: în nas!!!!! În engleză era plow, as the taxi plowed to a stop… plow, plough în engl.brit, ce interesant, înseamnă a ara cîmpul, dar se aplică și pentru a ship or boat, care sapă în apă și lasă dîre, iar taxiul Donnei Tartt oprește pe un asfalt plin de apă, inundat de apă și probabil lasă dîrele respective, frumos! În românește: taxiul oprește în nas!!!!!

Daca nu mi-ar fi greu să copiez de pe kindle, aș pune și fragmentul în spaniolă. E corect, neutru, nu te deranjează cu nimic. Citesc frecvent în engleză și în spaniolă, allternativ și mi se întîmplă chiar să uit în care dintre cele două limbi am citit ceva anume, dar în românește totdeauna trebuie să fie ceva în plus… sau în minus! Și nu e vorba doar că știu eu română cel mai bine și prind nuanțele, nu, nu e nevoie să fii nativ în românește ca să te deranjeze că taxiul a oprit în nas! E lipsa de profesionalism, de seriozitate, impostura, veșnica impostură, pamponul, ornamentul, bibeloul inutil, o estetică a pseudo-frumosului țopesc din care parcă nu se poate ieși.

Anuncios