Total e dramatic, cînd nu apocaliptic… și dacă nu e chiar așa?

Orice fel de publicație deschid în aceste zile din Romania, inclusiv facebook, sare la mine o intransigență vecină cu violența. Totul e dramatic, cînd nu apocaliptic. Nici un fel de prezumție de bună intenție. Dacă pe vremea lui Ponta avea un sens această intransigență, pentru că erau suficiente indicii că lucrau toți cu sîrg într-o singură direcție, și direcția nu era aceea a binelui public, acum parcă aș zice că oamenii ăștia merită un pic de răbdare, un pic de atenție, un pic de bunăvoință. Dar înclin să cred că presa din România nu mai poate trăi fără adrenalină. Antenele, stilul Cristoiu au lăsat urme adînci, s-a creat un fel de stil, de obligație a tuturor de a trăi (și a scrie) într-o continuă stare de criză. E complet contraproductiv și foarte obositor. Dacă aș fi în locul vreunui ministru din actualul guvern, unul doritor chiar să facă lucruri bune, utile (din generozitate, din dorința de a intra în istorie, de a-și onora strămoșii, în fine, există cîțiva în actualul executiv pe care îi pot bănui de asemenea sentimente nobile), cred că m-ar cuprinde deznădejdea. Nu din cauza dușmanilor, ci a prietenilor lipsiți de răbdare, de o minimală credință în bunele mele intenții. Și așa rămîn în politica românească numai obraze groase și răufăcători, ăștia nu au sensibilități și nici exigențe, firesc. De ce ai vrea tu, om normal, liniștit, la casa ta, să faci binele, să-ți consumi energia în scopuri comunitare, cînd jurnaliștii, oamenii de opinie (ăia serioși), artiștii, scriitorii nu au răbdare nici să termini o frază? Și toată lumea vînează, cînd nu caută cu lumînarea, gîndul ascuns, conspirația, agentul răului suprem, misiunea secretă… și dacă nu e nici una? Aproape că ar fi o mare dezamăgire. Diagnosticul pozitiv plictisește în loc să fericească. Și dacă nu e vorba de nici o resuscitare a Securității? Și dacă ministrul Culturii chiar e sincer cînd zice că vrea să facă lucruri utile pentru artiștii independenți? Și dacă Cioloș chiar nu minte cînd zice că nu e vorba despre nici o manevră în favoarea SRI? Dacă totuși, poate mai încet, mai cu hopuri, se schimbă unele lucruri la Educație? Își pune cineva problema așa sau ar fi o dovadă de naivitate, o impardonabilă slăbire a vigilenței? Dacă vestea bună, ca la doctor, presupune și vestea proastă că trebuie să trăiești în continuare, s-o scoți la capăt, să mai scrii și texte documentate, cumpănite, în loc de opinii inflamate? Asta e, că s-ar putea să fie cam dificil, în general normalitatea e mai greu de suportat decît starea de criză, apocalipsa te scapă măcar de grija zilei de mîine. Iar stilistic vorbind, e mult mai ușor să fii dramatic și pitoresc, decît echilibrat și consistent.
Anuncios