Să-i căutăm pe apostați, pe călduții care recunosc că nu prea știu ce e de făcut, dar măcar se străduiesc să nu facă și mai mult rău

Într-o extremă, ca în desenul lui Perjovschi, it´s kinda your fault, cu ziceri pe toată gama, care merg de la tîmpenii pure și dure (un eurodeputat care zice că ”teroriștilor sinucigași nu le rămîne altă opțiune decît să se sinucidă”, of course, din cauza Occidentului) pînă la subtilități numai bune de pus pe gînduri oameni slabi de înger (dar morții din Turcia, i-ați plîns la fel?); în cealaltă extremă, ochii injectați de ură, băieți care își lustruiesc deja armura cu gîndul la următoarea cruciadă, de parcă atît așteptau ca să scoată din dulap sămînța nemuritoare de fascism bine învelită pînă acum în curtoazie europeană… pe feed nu mai prididesc să număr cocoși (sînt și femei aprige, cum să le zic, cocoașe?) care se umflă în pene, fericiți că în sfîrșit s-a dat liber la tăiat capete de necredincioși (mahomedani și politic corecți laolaltă, uitînd că, cel puțin în România, corectitudinea, politică sau nu, e departe de a fi reprezentat vreodată un pericol, cel puțin nu în ultimii 70 de ani și mai ales nu în ultimii 26).
Nu e un moment propice pentru bunul simț, dar eu tot mă încăpățînez să citesc una, alta, tot lucruri călduțe (exact alea nerecomandate în cărțile sacre ale tuturor religiilor), despre secularism, despre reguli de conviețuire, despre melancolia binefăcătoare care vine după ce constați că nimic nu le rezolvă pe toate, că nu există medicament universal, ci doar micul efort de fiecare zi, filosofia calmă a apostatului tuturor credințelor maximaliste, credințe care, aplicate, ne duc, periodic, în aceeași fundătură. Să-i căutăm, deci, pe apostați, pe călduții care recunosc că nu prea știu ce e de făcut, dar măcar se străduiesc să nu facă și mai mult rău. Pentru că l-au făcut o dată și au învățat din greșeală sau pentru că, fără să fi experimentat nici una dintre extreme, au un instinct bun care le spune că soluția nu a fost niciodată acolo.
Anuncios