De recitit înainte de a primi, de pildă, un premiu de la Observator cultural

Duminică dimineață, lecturi de presă. După ce m-am fortificat cu diverse articole extraordinare din presa internațioanlă, am zis, într-un avînt de generozitate, hai să deschid Observatorul cultural! În sumar, următorul dosar: ”Minciuna în dezbaterea publică”. Trebuie să ai guts ca să fii Observator cultural și să propui un asemenea dosar, cu un asemenea titlu… GUTS!
Dacă doriți să revedeți: cîteva fragmente din articole publicate în această revistă din 2012 încoace (n-am abonament și nu voi cheltui nici măcar 18 lei pentru unul, așa că exemplele sînt luate doar din începuturile de articole, lăsate free… și nu vor fi decît 11 exemple din sute, dar trebuie pusă o limită pierdutului de timp cu porcării… și vor fi luate cam la întîmplare, apăsînd aleatoriu în arhiva on-line, deci nu vor fi cele mai spumoase… să mai caute și alții, să mai piardă și alții timpul… oricum, zic că e util de recitit, înainte de a primi, de pildă, un premiu de la Observator cultural):
– ”Profetică întrebare lansa Andrei Cornea, la sfîrşitul comentariului său din revista 22, din 9 martie 2010: „Oare la fiecare schimbare de prim-ministru vom avea şi un nou institut condus de un alt «anticomunist»? Şi oare, de fiecare dată, o nouă salvă de săgeţi otrăvite vor fi aruncate de intelectuali care văd numai cu un singur ochi, dar reproşează tuturor celorlalţi confraţi că sînt chiori?“.   Iată că Andrei Cornea primeşte zilele acestea un răspuns pozitiv: demiterea lui Vladimir Tismăneanu din funcţia de preşedinte al Consiliului Ştiinţific al IICCMER a stîrnit un val de indignare în rîndul camarilei prezidenţiale, ai cărei reprezentanţi, deşi în posesia ambilor ochi, preferă să-l închidă pudic pe unul, prefăcîndu-se că văd numai cu unul singur. O subită şi bizară amnezie pare să-i afecteze în ultima vreme pe intelectualii „critici“, care protestează împotriva măsurii luate de Victor Ponta: se vorbeşte de restauraţie şi de „pontocraţie“, prim-ministrul este acuzat de „o imensă bădărănie“ pentru că şi-a permis să-l demită pe întîiul anticomunist al ţării, unicul şi de neînlocuitul Vladimir Tismăneanu. Nimeni nu pare să-şi aducă aminte cum a ajuns dl Tismăneanu preşedintele Consiliului Ştiinţific al IICCMER, la sfîrşitul lui februarie 2010. Nici unul dintre susţinătorii săi nu vrea …” (Carmen Mușat, Sfînta mare nerușinare, 1 iunie 2012)
– ”Paralel, Grupul pentru Investigații Politice a contraatacat lovind cu descoperirea unui plagiat în teza de doctorat a procurorului-general Laura Codruța Kovesi.” (Paul Cernat, 25 iulie 2012)
– ”Recunosc însă că, de cînd a început scandalul plagiatului lui Victor Ponta mă aşteptam să văd aceeaşi grabă şi aceeaşi determinare în limpezirea tuturor acuzelor de plagiat aduse unor înalte personaje publice, precum Laura Codruţa Kövesi […]” (Carmen Mușat, Plagiatul ca armă de exterminare politică, 19 iulie 2012)
– ”Boicotarea referendumului din 29 iulie de către Traian Băsescu şi PDL este o abordare tactică a scrutinului, astfel încît revocarea preşedintelui suspendat să nu se realizeze. Însă, dincolo de planul tactic, se întrevăd principalele axe strategice ale acestei decizii, previzibile, de altfel, încă din momentul contraatacului la blitzkrieg-ul parlamentar de la începutul lunii iulie: tema ilegitimităţii suspendării şi a organizării referendumului sau cea a fraudării scrutinului. Tactica externalizării presupusului atac împotriva statului de drept a urmărit, în ultimă instanță, să reducă marja de manevră a guvernului și să oblige USL să joace după reguli care să îl favorizeze pe Traian Băsescu. Externalizarea conflictului politic românesc şi presiunea externă pentru impunerea cvorumului de validare creaseră condiţii pentru invalidarea referendumului, dar mai era nevoie de o mică prestidigitaţie care să asigure o brumă de legitimitate eventualei reveniri a lui Traian Băsescu la Palatul Cotroceni în condiţiile unui vot majoritar împotriva sa…” (Cristian Pîrvulescu, 25 iulie 2012)
– ”Mare gîlceavă naţională şi internaţională pentru ce se întîmplă în Ro­mânia. Puci, lovitură de stat, statul de drept violat, Curtea Constituţională pusă la colţ, avocatul poporului, de care cu atîta Weltschmerz se interesa Frau Merkel la Herr Băsescu – „E posibil aşa ceva, Mein Bruder?“, „ Ja, ja, nasol!“, atîtea şi multe alte mîrşăvii şi fărădelegi care au uimit mapamondul şi cancelariile occidentale. Nu mai reluăm ideile din Washington Post, FAZ şi Le Monde, atît de des invocate şi comentate cu înţelegere rabinică de Ion Cristoiu, cunoscut utecist, admirator al lui Ion Antonescu – ce să facem, ale vieţii valuri, vînturi, fripturi etc. –, ajuns avocatul poporului zis de dreapta din România. Căci asta s-a dorit, nu mersul înainte spre Europa (apud Traian Băsescu), ci restauraţia, întoarcerea, nu se precizează cît şi unde în timp (tot apud Traian Băsescu, care începe să semene cu Traian Ungureanu, altminteri, minte ageră şi verb iute).” (Bedros Horasangian, 19 iulie 2012)
– ”Este ciudat să vezi cît de rapid şi-au schimbat opiniile (poate şi principiile?!) unii dintre cei mai vehemenţi „apărători“ ai virtuţilor poporului, în perioada 2007-2009. Era perioada cînd şeful statului făcea declaraţii de dragoste nestinsă „poporului său“, pe care-l invita, din trei în trei luni, la consultări, în Piaţa Universităţii; cînd atît el, cît şi miniştrii săi apăreau aproape zilnic la „televiziunea poporului“. Erau, sigur că da, frumoasele vremuri de mai an, cînd Şeful încă se afla în graţiile poporului, pe care spera să-l aducă la vot în ritmuri de manele. N-am auzit, atunci, ca dl Andrei Cornea sau alţi intelectuali fascinaţi de „doctrina Băsescu“ să-şi fi pus măcar întrebarea dacă popoarele pot greşi în faţa urnelor. Nu de alta, dar scepticismul de azi la adresa capacităţii poporului de a-şi alege conducătorii se află la antipodul entuziasmului debordant cu care lăudau atunci bunul simţ şi luciditatea alegătorilor. Ce să-l fi determinat pe dl Andrei Cornea (şi pe alţi doctrinari de ocazie) să-şi exprime neîncrederea în rezultatul alegerilor din 9 decembrie? Oare sondajele tot mai îngrijorătoare pentru perspectivele alianţei „coapte“ în laboratoarele Cotroceniului, care dau ca sigură o victorie la scor a adversarilor preşedintelui, să-i fi făcut pe foştii admiratori ai […]” (Carmen Mușat, 5 decembrie 2012)
– ”Vladimir Tismăneanu (V.T.) a avut o fericită viață intrauterină în placenta Leviathanului comunist, unde s-a înrolat, benevol și plin de înaripată abnegație, în trupele de asalt ale lampadoforilor unui regim al instaurării terorii absolute ca religie de stat. Marea majoritate a textelor publicate pînă în septembrie 1981, cînd a părăsit România, de viitorul autor al meritoriului volum Reinventarea politicului – Europa Răsăriteană de la Stalin la Havel, Editura Polirom, 2007, făceau front comun cu grandioasa masă de producții emanate de aparatul propagandistic comunist. Eseurile în care V.T. apela la surse bibliografice accesibile nomenclaturii sau apropiaților acesteia erau doar picături năclăite de torentele de odioase venerații aduse de același zelator scrib comunismului și „Conducătorului“ iubit. Nu văd cum s-ar susține ideea că V.T. ar fi fost măcar un clevetitor esopic al dogmelor oficiale, un elitist mai curățel printre brutele nespălate din epocă: prins în același inconturnabil cazacioc, V.T. n-a făcut un pas în afara figurilor impuse ale unui joc convențional ce excludea de plano orice minimă excentricitate. Să-și fi ejectat V.T. scrierile penibile despre împlinirea „visului de aur al omenirii“ dintr-o versatilitate dictată de ambiții legate de ascensiunea în carieră și, pe fond, de un neînfrînat simț al parvenitismului, sau a […]” (Radu Călin Cristea, 5 februarie 2013)
– ”Disperaţi că îşi vor pierde privilegiile obţinute în ultimii zece ani, ca răsplată pentru serviciile prestate în tot acest interval, o droaie de „analişti“, „sociologi“, „psihologi“ şi „strategi electorali“, omniprezenţi pe toate canalele media, se străduiesc din răsputeri să ne convingă, împotriva tuturor evidenţelor, că pămîntul e plat şi că între bordel şi mînăstire nu există nici o diferenţă (decît, eventual, în favoarea primei instituţii). Echipa de zgomote a invadat toate sediile televiziunilor şi redacţiile puţinelor cotidiane care au mai rămas pe piaţă, cu o misiune limpede pentru oricine e capabil să gîndească pe cont propriu: distorsionarea masivă a realităţii şi forţarea intrării în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale a protejatei actualului preşedinte. Pentru atingerea acestui obiectiv, nu e precupeţit nici un efort. Premisa de la care pornesc toţi aceşti semănători de ceaţă e una pe cît de rudimentară, pe atît de revoltătoare: în proporţie de 70%, românii cu drept de vot sînt complet idioţi, decerebraţi, capabili să reacţioneze doar la „stimulente“ materiale şi total lipsiţi de memorie. Ce-i drept, doar un popor lipsit de memorie ar putea dormi liniştit, după ce candidatul PSD îşi aniversează ziua de naştere pe stadion! Dar somnul naţiunii, conjugat cu sila faţă de […]” (Carmen Mușat, Mentalitate servilă și ruine morale, 1 noiembrie 2014)
– ”Ascunzîndu-se în mod laş şi oportunist pe o listă pe care figurează nume de intelectuali respectabili, cîţiva domni şi doamne care s-au remarcat, în ultimii şapte ani, printr-o tăcere vinovată în faţa derapajelor preşedintelui Băsescu, simt nevoia să-i comunice preşedintelui Klaus Iohannis uimirea şi îngrijorarea lor cu privire la eventualii membri ai echipei de consilieri prezidenţiali. Scrisoarea deschisă publicată la sfîrşitul săptămînii trecute în Revista 22 stă sub un titlu pe cît de vag categorial, pe atît de impropriu: „Intelectualii îi scriu preşedintelui Klaus Johannis”. Las la o parte faptul că numele lui Klaus Iohannis e transcris incorect „Johannis” (deşi respectul faţă de un om cred că începe chiar de la modul în care îi rosteşti/transcrii numele), dar tonul imperativ şi superioritatea pe care şi-o arogă autorii scrisorii par cu totul deplasate, ţinînd cont de contraperformanţele de pînă acum, în materie de politică, ale distinşilor semnatari. Las la o parte şi „folosirea frauduloasă a articolului hotărît enclitic”, semnalată de Dorin Tudoran într-un articol devastator publicat pe blogul său, deşi a-ţi aroga dreptul de a vorbi în numele unei întregi categorii profesionale, cînd nu ai primit nici un fel de învestire în acest sens, sună a impostură. Sever Voinescu, Cristian Preda, […]” (Carmen Mușat, 3 decembrie 2014)
– ”Lumea politică românească este turmentată în ultimele zile de cazul Rarinca. Se solicită demisii, anchete, se răscoleşte în trecutul imediat, ies la iveală uluitoare informaţii despre matrapazlîcurile şi codoşlîcurile regimului Traian Băsescu. Mult hulit de o parte a lumii, mult iubit de o alta (nu ştim cîtă). A făcut, n-a făcut, se zic multe rele despre Traian Băsescu, dar admiratorii săi – în mare parte şi profitorii săi, să dăm nume, la ce bun? – o ţin langa cu statul de drept, independenţa Justiţiei şi Justiţia care a început să funcţioneze abia sub mandatele sale. Oare aşa este, aşa a fost? A rămas ceva bun după anii de preşedinţie ai lui Traian Băsescu? Răspuns unic: NU!” (Bedros Horasangian, De la Vasile Patilineț la Vasilică Danileț, 3 iunie 2015)
– ”Procuratura, DNA sau SRI nu reprezintă statul de drept. Nu putem transforma nişte instrumente ale justiţiei în justiţie. În justiţia însăşi. Părinţii fondatori ai Constituţiei americane nu au început cu DNA şi cu DIICOT-ul ca pîinea şi sarea, ci cu Constituţia, pilonul democraţiei unei naţiuni. Era suficient. Iuţeala cu care CSAT-ul şi Guvernul s-au pliat pe fandacsiile celor care ne omoară zi de zi că nu avem destui arestaţi şi livrează ca succese ale naţiunii române faptul că tot creşte numărul de puşcăriaşi din România, ca în planurile cincinale de odinioară, nu are de ce să ne facă mîndri că sîntem români. Şefa DNA nu are ce să caute pe la TV-uri, să ne ţină lecţii de dirigenţie şi să pună DNA-ul în fruntea instituţiilor care conduc România. De multă vreme DNA-ul, ca şi alte instituţii – de genul serviciilor secrete – au sărit calul cu datul importanţei lor în Statul român. Iar bătutul la cap toată ziulica cu justiţia în sus şi statul de drept în jos nu aduce nimic bun. Nimic. Cine îi dă lui Radu Ruşanu lunile cît a stat la mititica după ce a fost achitat de toate acuzaţiile? Doar un exemplu. Era parcă o înţeleaptă zisă că mai bine scapă un vinovat de pedeapsă decît să fie pedepsit un nevinovat. Mai e valabil aşa ceva şi astăzi? Sînt multe altele (ne aducem aminte de un comisar din Ardeal, Berbecaru, reţinut abuziv şi apoi eliberat, şi nu se mai ştie nimic de el), şi noi ne legăm de producătorii de lactate fără nici un fel de temei legal, dar de abuzurile acestei aşa-zise justiţii independente puse pe picioare de Traian Băsescu – dar şi cu gir şi mîngîiat pe creştet din afară – nu se ocupă nimeni. Ajunge! Mai avem şi de trăit, cum, necum, în România.” (Bedros Horasangian, 18 martie 2016)
Anuncios