În sprijinul lui Mircea Kivu

Mircea Kivu nu a fost un securist, ci o victimă a Securității. La fel Mona Muscă sau Carol Sebastian. Dar acum, brusc, toată lumea se simte datoare să arunce piatra. E o prostie și o nedreptate și o continuare a logicii strîmbe și a ipocriziei conform căreia cei mai siniștri activiști trec azi drept monarhiști, cei mai penibili politruci au certificate de revoluționar, iar Adrian Năstase a fost deținut politic….

Ziarul România liberă, prin vocea directorului său Sabin Orcan, explică de ce a încheiat colaborarea cu editorialistul Mircea Kivu: ”dl Kivu are o pată biografică peste care nu putem trece. Una pe care n-a găsit de cuviință să ne-o împărtășească până azi. Și care-l face incompatibil cu spiritul anticomunist al ziarului nostru.” De asemenea, partidul moralizării vieții politice românești, USR, se delimitează neechivoc: „Partidul Uniunea Salvați România a luat act cu surprindere de autodenunțul sociologului Mircea Kivu legat de colaborarea cu fosta Securitate. Mircea Kivu a fost un colaborator din perioada campaniei electorale, dar nu este membru USR. Mircea Kivu nici nu ar fi putut să devină membru USR întrucât toți membrii partidului sunt evaluați, înainte de admitere, pe baza unor criterii de integritate, iar printre acestea se prevede că nu trebuie să fi colaborat cu fosta Securitate sau să fi deţinut funcții de conducere în cadrul Partidului Comunist Român. USR este un partid modern și pro-european care se disociază ferm, explicit și neechivoc de tot ceea ce a însemnat regimul comunist și reminiscențele sale. Valorile USR se bazează pe democrație internă, integritate și transparență față de membrii USR și față de societate”. Splendid, demn de un Cațavencu… cu singura observație că în conducerea partidului  care se dezice neechivoc de comunism se află cel puțin o doamnă care își petrece vacanțele într-un cartier din Paris condus de un primar comunist din partidul lui Melenchon și se îmbată acolo de mărețele realizări, în timp ce citează cu sîrg din partidul bolivarian și chavist și, doar un pic, leninist, Podemos. În rest, anticomunism cît cuprinde… (Am fost o entuziastă a USR, între timp am mai intrat pe profilurile șefilor, am mai citit, m-am mai documentat și regret profund entuziasmul. Nu era cazul, am greșit. USR nu e un partid transversal, de centru, nici pomeneală, e doar un carcalete de două extreme puse la un loc, conservatorismul cel mai ridicol și stîngismul cel mai penibil, nici măcar omogenizate, ci ținute cu forța la un loc, ca doi cîini turbați păziți de gardianul Nicușor Dan. Rău îmi pare, dar deocmadată n-am altă impresie și cred că eforturile atîtor oameni generoși care au susținut formațiunea au fost, ca de atîtea ori, prost plasate.)

Dar iată că problema USR nu e nici pe departe propria incongruență, ci Mircea Kivu. Acesta a devenit, brusc, o persoană contagioasă, un fel de lepros, pentru că, la un moment dat, în anii 80, a scris cîteva note informative care, conform CNSAS, n-au adus nici un fel de atingere drepturilor omului, Mircea Kivu primind decizie de ”necolaborare cu poliția politică”. N-are a face, sabia dreptății lovește năpraznic. A dreptății oare? Mă întreb asta încă de cînd eu însămi, într-un pasaj publicat într-o carte din 2006, scriam despre un om minunat următoarele cuvinte: ”s-a dovedit că redactorul anticomunist fusese puțin colaborator al Securității”. Ironia amară pe care am aruncat-o atunci la adresa lui Carol Sebastian, unul dintre cei mai buni jurnaliști români pe care i-am cunoscut, retras între timp complet din spațiul public, mi se pare azi, la peste zece ani distanță, o prostie. O grabă și o nedreptate, comise de mine, de bunăvoie și nesilită de nimeni, pe vremea cînd înțelegeam doar parțial și cam încețoșat, problema moralității în societățile post-totalitare. Mi se pare o imensă pierdere dispariția din politica românească a unui politician de calibrul și onestitatea Monei Muscă, executată public într-un scenariu asemănător: note informative, puține la număr, neretribuite, inofensive, smulse de la victimă într-un moment delicat, într-un context constrîngător. Dacă vă imaginați că acest context constrîngător trebuia să fie neapărat o pușcărie lugubră, vă înșelați amarnic și nu cunoașteți adevărata natură a regimului comunist din ultimele lui două decenii. Constrîngerea de catifea a vieții cotidiene, a jobului anost, a situației în care frica fusese înlocuită cu politețea onctuoasă, dar nu mai puțin amenințătoare, erau adevăratul infern. Infernul anilor 70-80.

Nici Mircea Kivu, nici Mona Muscă, nici Carol Sebastian nu au pus, de fapt, dacă lăsăm la o parte retorica flamboiantă de adolescenți fanatici, umărul la sistemul comunist. Toți trei au fost oameni onești, prinși la înghesuială, siliți de împrejurări să facă frumos, să se conformeze și toți trei au făcut-o în cea mai inofensivă formă cu putință. Toți trei au fost puși la zid, au devenit un fel de țapi ispășitori, în timp ce adevărata Securitate, aflată acum deja la a treia generație, ține România strîns în menghina ei puturoasă de interese, averi și ipocrizie. Iar noi azi, ca mine pe vremuri, pornită împotriva lui Carol Sebastian, ne simțim purtătorii stindardului dreptății, un fel de soldați rebeli ai unei lustrații mici, meschine și complet greșit orientate. Nu ei sînt oamenii de care ar trebui curățată societatea românească, nici pe departe. Cazurile lor, încheiate cu drame personale din care absolut nimeni nu are nimic de cîștigat, dar toți avem mult de pierdut, sînt un fel de fumigene numai bune să acopere amestecul din ce în ce mai letal în care se lăfăie România. În zilele în care Dragnea scoate funcționarii primăriei din Craiova și-i pune să aplaude la comandă, în zilele în care beneficiarii cei mai mari, financiar și politic, ai fostei Securității, conduc România (chiar și din pușcărie), în zilele în care imensele și imposibil de justificat averi care se trag direct din osinza adunată în 45 de ani de comunism, stau la locul lor nesupărate de nimeni, s-au găsit vinovații: acești trei intelectuali care au fost împinși, în tinerețe, să comită o greșeală lipsită de consecințe serioase. Trei oameni competenți în ce făceau, care aduceau plus-valoare în domeniile lor, reduși la tăcere în numele unei pseudo-justiții.

Anuncios